Baronul von Ungern venerat în templele mongole

De puţină vreme, se scrie încontinuu despre o figură care, în ciuda staturii sale extraordinare, trecuse aproape neobservată în tumultul ce a urmat celui de-al doilea război mondial: cea a baronului Ungern-Sternberg. Ossendovski fusese primul care se interesase de el, cu ajutorul unor mari efecte dramatice, în celebra şi foarte controversata “Bestii, oameni şi zei”. El a fost urmat de o viaţă “romanţată” a baronului von Ungern, publicată de Vladimir Pozner sub titlul Baronul sângeros: istoria lui Ungern-Sternberg; apoi, de o altă viaţă romanţată, a lui Berndt Krauthoff : Ich befehle : Kampf und Tragödie des Barons Ungern-Sternberg.

Aceste cărţi par totuşi să dea o imagine inadecvată a baronului von Ungern, a cărui figură, viaţă şi activitate sunt susceptibile să lase mult loc fanteziei, din cauza aspectelor lor complexe şi contradictorii. René Guénon, celebrul scriitor tradiţionalist, a contribuit la mai buna cunoaştere a baronului publicând pasaje din scrisori scrise în 1924 de către maiorul Alexandrovici, care a comandat artileria mongolă în 1918 şi 1919 sub ordinele directe ale lui von Ungern; aceste date, de o autenticitate incontestabilă, ne fac să credem că autorii acestor vieţi romanţate s-au sprijinit adesea pe informaţii inexacte, chiar în ceea ce priveşte sfârşitul baronului.

Descendent al unei vechi familii baltice, von Ungern poate fi considerat ultimul adversar înverşunat al revoluţiei bolşevice, pe care a combătut-o cu o ură implacabilă şi nestinsă. Principalele sale fapte de arme s-au derulat într-o atmosferă saturată de supranatural şi magie, în inima Asiei, sub domnia lui Dalai-Lama, acel „Buddha viu”. Inamicii săi îl numeau „baronul sângeros”; discipolii îi spuneau „tătucul sever” (ţarul era cel numit „tătuc”). În ceea ce-i priveşte pe mongoli şi tibetani, ei îl considerau o manifestare a forţei invincibile a zeului războiului, a aceleiaşi forţe supranaturale din care, conform legendei, s-ar fi „născut” Genghis Han, marele cuceritor mongol. Ei nu cred în moartea lui von Ungern – se pare că, în diverse temple, i se păstrează încă imaginea, simbol al „prezenţei” sale.

La vremea izbucnirii revoluţiei bolşevice, von Ungern, ofiţer rus, ridica în Orient o mică armată, „Divizia asiatică de cavalerie”, care a fost ultima care a ţinut piept trupelor ruseşti după înfrângerea lui Wrangel şi a lui Kolchak, şi a înfăptuit nişte bravuri aproape legendare. Cu aceste trupe, von Ungern a eliberat Mongolia, ocupată atunci de trupele chineze susţinute de Moscova; după ce l-a ajutat să evadeze pe Dalai-Lama, printr-o mişcare extrem de curajoasă, von Ungern a fost făcut de acesta primul prinţ şi regent al Mongoliei şi i s-a acordat titlul de preot. Von Ungern a intrat în relaţii nu numai cu Dalai-Lama, dar şi cu reprezentanţii asiatici ai islamului şi cu personalităţi ale Chinei tradiţionale şi ale Japoniei. Se pare că el ţinea la ideea de a crea un mare imperiu asiatic fondat pe un principiu transcendent şi tradiţional pentru a lupta nu numai contra bolşevismului, ci şi contra întregii civilizaţii materialiste moderne, a cărei consecinţă extremă, pentru el, era bolşevismul. Totul ne lasă să gândim că von Ungern, din acest punct de vedere, nu a urmat doar o simplă iniţiativă individuală, ci a acţionat în sensul dorit de cineva care era, ca să spunem aşa, în culise.

Dispreţul lui von Ungern pentru moarte depăşea toate limitele şi-i aducea în contrapartidă o invulnerabilitate legendară. Şef, războinic şi strateg, „baronul sângeros” era dotat în acelaşi timp cu o inteligenţă superioară şi cu o vastă cultură şi, pe deasupra, cu un soi de clarviziune: de exemplu, el avea capacitatea de a-i judeca fără greşeală pe toţi cei pe care-i fixa cu privirea şi de a recunoaşte în ei, din prima privire, spionul, trădătorul sau pe omul cel mai calificat pentru un post anume sau o funcţie anume. În ceea ce priveşte caracterul lui, iată ce scrie camaradul său de arme, Alexandrovici: „Era brutal şi nemilos cum numai un ascet poate fi. Insensibilitatea lui depăşea tot ce se poate imagina şi părea că nu poate fi întâlnită decât într-o fiinţă necorporală, cu sufletul rece ca gheaţa, necunoscând nici durerea, nici mila, nici bucuria, nici tristeţea.” Ni s-ar părea ridicol să încercăm să atribuim aceste calităţi, aşa cum a făcut Krauthoff, unei lovituri determinate de moartea tragică a unei femei pe care ar fi iubit-o von Ungern. Este mereu aceeaşi istorie: biografii şi romancierii moderni nu se pot abţine să nu introducă peste tot tema obligatorie a amorului şi a femeii, chiar şi acolo unde este cel mai puţin justificată. Chiar dacă ţinem cont de faptul că von Ungern era budist prin tradiţia familială (era religia la care se convertise unul dintre strămoşii săi, care plecase la război în Orient), totul ne lasă să credem că acele calităţi indicate de Alexandrovici se raportează dimpotrivă la o superioritate reală şi că ele sunt cele care apar în toţi cei care sunt în contact cu un plan realmente transcendent, supra-uman, căruia nu i se pot aplica normele fireşti, noţiunile comune de bine şi de rău şi limitările sentimentalismului, acolo unde domneşte legea acţiunii absolute şi inexorabile. Baronul von Ungern ar fi putut probabil să devină un „om al destinului”, dacă circumstanţele i-ar fi fost favorabile. El nu a fost aşa ceva până la urmă şi astfel existenţa lui a fost asemănătoare luminii trecătoare şi tragice a unei comete.

După ce a eliberat Mongolia, von Ungern a plecat în Siberia, luând de unul singur iniţiativa atacului contra trupelor „Napoleonului roşu”, generalul bolşevic Blücher. El devine teroarea bolşevicilor, pe care-i combate fără milă, până la capăt, chiar dacă înţelege că lupta sa este fără speranţă. Obţine succese importante, ocupă mai multe oraşe. Finalmente, la Verhne-Udinsk, atacat de forţe bolşevice de mai mult de zece ori superioare alor sale şi decise să termine cu ultimul lor inamic, el este constrâns să se replieze după o lungă şi aspră bătălie.

După acest moment, nu se mai știe nimic precis despre soarta lui von Ungern. După cei doi autori ai biografiei sale „romanțate”, Pozner şi Krauthoff, el ar fi fost trădat de o parte a armatei sale, ar fi căzut într-o stare de prostaţie şi de demoralizare şi, făcut prizonier, ar fi fost împuşcat de „roşii”. Krauthoff imaginează chiar o întrevedere dramatică între „Napoleonul roşu” şi von Ungern, în cursul căreia ultimul ar fi refuzat propunerea primului de a-l lăsa în viaţă cu condiţia să lupte pentru cauza „roşilor” ca general sovietic. Se pare, totuşi, că aceasta nu este decât o invenţie pură: după informaţiile publicate de Guénon, la care am făcut aluzie mai sus, von Ungern nu ar fi fost deloc făcut prizonier, ci ar fi murit de moarte naturală în apropierea frontierei tibetane.*

Cu toate acestea, diversele versiuni concordă într-un singur detaliu, adică asupra faptului că von Ungern ar fi cunoscut cu exactitate ziua propriei morţi. De altfel, un lama îi prezisese că va fi rănit – în cursul atacului trupelor roşii la staţia Dauria. Şi acestea nu sunt singurele elemente care fac sugestivă figura „baronului sângeros”. Iată o mărturie curioasă despre efectele pe care, în anumite momente, privirea sa le producea asupra celor pe care îi fixa: „El simţea o senzaţie necunoscută, inexplicabilă, de teroare: un fel de sunet îi umplea pieptul, asemănător celui al unui cerc de oţel care se strânge din ce în ce mai mult”. Fapt este că, pentru cei apropiaţi, prestigiul său şi caracterul irezistibil al forţei de comandant ascundeau ceva supranatural şi îl distingeau, astfel, de un simplu şef militar.

Încă un fapt singular: după ceea ce spune Guénon, fenomene enigmatice, de natură „psihică” s-au produs în ultima vreme în castelul lui von Ungern, ca şi cum forţa şi ura celui care a fost considerat în Tibet ca o manifestare a „zeului războiului”, ridicate ameninţător împotriva subversiunii roşii, ar fi supravieţuit morţii sale sub forma unor reziduuri agitate de această figură tragică, care are, din multe puncte de vedere, trăsăturile unui simbol.

 

 

*Arhivele sovietice indică faptul că von Ungern a fost, în realitate, trădat, capturat, judecat şi împuşcat la ordinul lui Lenin.

 

 

Traducere: Cristi Pantelimon

http://www.centrostudilaruna.it/le-baron-von-ungern-venere-dans-les-temples-mongols.html

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *