Aventurile lui Ulise pe înţelesul politicienilor

Reafirmând predilecţia pentru realitatea camuflată în fabulos, Sebastian Lăzăroiu, cu referire la dinamica intenţiilor de vot, articula sprinten pe blogary.ro un mod terapeutic de a reaşeza povestea înlăuntrul modelului clinic; de fapt, operează o interpretare riscantă a realităţii în măsura în care, în interiorul logicii poveştii terapeutice, aceasta nu trebuie explicată pentru a evita rezistenţe şi obiecţii voluntare – posibil eşec în tratamentul psihoterapeutic. Cu recul direct în distribuirea intenţiilor de vot (26%, 26%, 20%, 15%, 7%) drept o  nouă turnură motivată de modelul dinamicii anilor 2000, a imperativului„cine scădea atunci când altcineva creştea”şi cu efect  „încontracţia uriaşă a spaţiului de alegere după exhibarea cvasi-falimentului bugetar”al  unui partid – simptom- PP, Lăzăroiu îndosariază PSD, PNL, PP, PDLîn „fişierul” Scufiţa Roşie, Fetiţa cu chibrituri, Moş Crăciun sau Capra cu trei iezi.

Nimic surprinzător (şi hilar cum s-au grăbit să-l eticheteze blogerii cititori!) în măsura în care, în scop curativ, Milton Erickson recomanda pentru recepţionarea mesajului la nivel inconştient, crearea unui momentdeconfuzie cu scopul dezorganizării/ destabilizării conştientului. Basmul terapeutic urmează tocmai această prescripţie atunci când ameninţă tiparul unui conflict familiar/familial, cu efect în relansarea unei reacţii vis-a-vis de starea patogenă. Teoria avertizează asupra faptului că basmul terapeutic favorizează efectul „retard” – reactivare  a mesajului în alte situaţii, fără ca dependenţa faţă de terapeutic să crească: “Dacă va fi un singur partid dominant în 2012, atunci pot să vă garantez un singur lucru: nu va fi niciunul din cele pe care le ştiţi deja. Dacă nu va fi un singur partid dominant, atunci vor fi trei. Şi toate trei personaje de basm”. Iată cum Sebastian Lăzăroiu face terapie şi nu o ştie!

            Manualele de profil, care mizează pe variante practic-terapeutice, reactivează şi ele un mesaj care îl centrează în povestire pe Ulise, cu scopul de a stimula (simula!) cunoaşterea exactă a destinaţiei, naraţiune cu mesaj cosmetizat, pentru ceea ce terapia consideră cu tâlc, că: „deşi avioanele sunt pregătite să zboare – nu contează unde – pilotul este acela care decide locul unde aparatul va ateriza”.

Reatrăgând modelul clinic înlăuntrul sentimentului navigabil resimţit după alegerile parlamentare din decembrie 2012, nu putem să nu cedăm impulsului de a ne îndepărta de alegoria terapeutică pe care mizează inconştient Lăzăroiu şi de a lăsa frâu liber (aproape de alegoria Ulise şi lecţia de pilotaj !) unei naraţii care să reîncarce realitatea politică actuală cu sensul (ne)serios de transcriere -mod/ efect de diluare a mecanismelor care, în cheie lyotard-iană, complexifică, mediatizează, numerizează şi sintetizează orice obiect. O pedagogie de data aceasta nu pe înţelesul copiilor, ci al politicienilor!

 

***

Lăsăm în fundal Insula Referendumului de demitere. Îl însoţim pe Ulise. Poposim pe un ţărm şi ne odihnim, „ca să rupem puţin filmul“.Aici (doar aici?!) vieţuiesc şi tronează nişte uriaşi, un fel de ghiorlani, cu un singur ochi. Imaginea se umple de un vuiet teribil, acela al redistribuirii. Urcăm pe-o creastă (perspectivă de protocol) de unde zărim o peşteră înaltă, largă … locuinţa comandantului de nave Polifem. Intrăm timid …O-hoo! Coşuri cu brânză, şiştare mari cu jinţită, vase pline cu lapte, obiecte personale de protocol. Ne învârtim, extatic, mioritic, în voie. Comandantul nu era acolo. Era cu turmele pe vale…trei turme de …

Dar, cum orice secvenţă vizual / gustativă ţine puţin, iată că se întoarce comandantul cu măsuri austere, mânându-şi turmele cu o bâtă făcută dintr-un trunchi uriaş. Închide peştera cu o stâncă pe care n-ar fi putut s-o urnească nici 40 de boi, în 23 de ani!

Focul se aprinde zgomotos pe un fond de bucium ce sună cu jale şi începe pregătirea hranei. Ochiul atoatevăzător zăreşte agitaţie, suflare, nesupunere, mişcări de stradă. Comandantul înşfacă câţiva oşteni, îi mănâncă, bea lapte. Sătul se culcă. Nicio şansă în a te răzvrăti şi a deschide peştera. Şi, totuşi, Ulise caută o soluţie şi-şi tot frământă mintea… mai bine o bâtă, ori un trunchi lung de prun ascuţit la vârf, conspiră la vedere, „în interesele grupurilor mediatice”. Se repede şi ia burduful cel plin cu băutură tare. Dar această băutură nu era ca altele. Era atât de tare încât se putea sorbi doar subţiată de cuburi cu gheaţă.

Generos, Ulise îi mai toarnă comandantului Polifem o cupă….

Cum a sorbit-o şi pe aceasta, puterea l-a doborât, comandantul a alunecat pe lespezi, beat, chiar în mijlocul oilor. Ulise ne-a făcut semn – haida şi noi la alegeri! Am înroşit ţeapa de lemn în flacără şi i-am vârât-o adânc comandantului în ochi! Şi ochiul a sfârâit ca fierul de pe nicovală, bătut, încins…, democratic…!

Comandantul a început să urle. Şi urletul lui i-a trezit pe polifemi. Ei au venit la peşteră, iar Polifem le-a spus:

                      – Nimeni mi-a vârât în ochi o ţeapă înroşită-n foc şi m-a orbit!

Pe cine să dea acum polifemii vina?! Pe conspiraţiile unui Nimeni, pe complotul celor din jur, pe alianţele făcute în grabă?….

În acest timp, Polifem continuă să urle necontenit şi să se izbească de toţi pereţii peşterii sale, căutând pe Nimeni şi pe însoţitorii săi. Dar aceştia săreau prin peşteră, făceau săltimbăcii şi-i scăpau mereu din mâini!

Ulise leagă câte trei berbeci şi, pe sub pântecele lor, prinde câte un oştean. Şi el se agaţă ţeapăn de cel mai mare animal. Machiavelic, puterea e totul!

Ce face Comandantul rănit în acest timp? S-a aşezat în uşă şi pipăie oile… pe spate…!

Doar aşa a izbutit Nimeni să iasă afară şi să alerge spre vasul care îl aştepta. Lecţia diversiunii era învăţată: nimănui nu îi mai este teamă de arta de a „sări dintr-o barcă în alta”.

Ajungând în larg, Ulise strigă: „Hei, Polifem, acela care ţi-a scos ochiul nu este Nimeni! Te-am păcălit!” Mare păcăleală !

Comandantul a înşfăcat o stâncă mare şi a azvârlit-o în apa mării. Dar, iată, valurile stârnite de ea ne-au făcut să pornim mai departe, călătorind spre / pe alte mări …tot comunitare (poate şi cu vânt ruso-chinez) … de soare pline! 

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest