Asasinarea lui Codreanu și urmările sale

Bild (20)

Două zile după moartea sa, Léon Daudet publica în L’Action française un articol în memoria șefului român Codreanu

Vă spuneam ieri că asasinarea ”căpitanului” și fondatorului Gărzii de Fier Codreanu și a treisprezece dintre locotenenții săi, masacru în mod evident concertat, a fost un eveniment politic considerabil și foarte capabil, prin repercusiunile sale, să declanșeze fie un război civil, ca asasinarea al lui Calvo Sotélo (1), fie, ca cea a arhiducelui Ferdinand (2), un război european. Codreanu era, într-adevăr, șeful antisemitismului român, care are rădăcini vechi și profunde în țară și nu va lipsi atribuirea morții sale unei conjurații a Israelului și a personajelor oficiale importante ale României. Depeșele tendențioase ale agențiilor controlate de evrei afirmau deja, alaltăieri dimineață, că victima și-ar fi meritat soarta datorită violenței și ferocității sale. Dar cei care vor dori să cunoască viața ardentă și plină de riscuri a acestui extraordinar personaj, în care trăia un suflet de șef, vor trebui să consulte seria de cinci articole fulgurante ale fraților Tharaud, specialiști în chestiunea evreiască, apărute în Revue universelle, de la 1 octombrie la 1 decembrie anul trecut, și unde se află calitățile de precizie și verva documentară a autorilor lui Quand Israël est Roi. Aceste articole sunt intitulate l’Envoyé de l’Archange, Codreanu punându-și actele sale, uneori sângeroase, sub invocația arhanghelului sfânt Mihail.

Voi cita aici sfârșitul acestui extraordinar studiu, datorită înfricoșătoarei crime, de o arzătoare actualitate. Este vorba despre procesul monstruos care l-a costat pe acuzat o condamnare la zece ani de muncă silnică:

În rechizitoriul său, procurorul general… a dezvoltat aceste trei teme: trădare, rebeliune contra statului, mașinațiuni contra ordinii sociale. El a adăugat un tablou dramatic al vieții lui Codreanu, acest fiu al unui polonez și al unei nemțoaice, care nu avea nicio picătură de sânge românesc în venele sale și pretindea să fie un salvator al națiunii, asasinul prefectului Manciu, instigator al uciderii lui Vernichescu, Duca, Stelescu și atâția alții, omul care a otrăvit tineretul cu doctrine teroriste și a înveninat întreaga țară cu sentimente și idei care nu aveau nimic de-a face cu spiritul și temperamentul românesc.

Codreanu ar fi putut să replice: ”Spuneți că nu am nicio picătură de sânge românesc în vene. Regele Carol are el mai mult decât mine? Și nimeni nu-i contestă dreptul de a conduce… Mă prezentați ca pe un asasin vulgar, dar se pare că nu vă amintiți că după moartea lui Manciu (3) am fost achitat în aplauzele întregii națiuni… În ceea ce privește moartea lui Vernichescu (4), a lui Duca (5) și Stelescu (6), sunt tot atâtea lucruri deja judecate asupra cărora nu se mai poate reveni… Spuneți că, în toate aceste afaceri, față de mine s-a manifestat o slăbiciune vinovată. De ce această slăbiciune? Fiindcă guvernul simțea în mine o forță de care spera să se servească. Dar s-a dovedit că nu e posibil și de aceea sunt acum aici.

”Am ridicat în jurul Gărzii un entuziasm național și mistic cum nu s-a mai văzut înainte. De ce? Pentru că am spus sus și tare ceea ce fiecare simțea în mod obscur, anume că partidele noastre erau putrede, politicienii noștri vânduți evreilor și că o mână de străini fără credință și lege exploatau nedemn una dintre țările cele mai sănătoase, cele mai nobile din lume… Am înviat idealul, am vrut să formez un om nou, am inspirat multora această dorință: prin aceasta, opera mea îmi va supraviețui.

Ați văzut atât de bine că tot secretul meu era de a face apel la forțele profunde ale sufletului încât ați pus în fruntea guvernului pe singurul om al cărui prestigiu moral putea să contrabalanseze pe al meu: Patriarhul (7) însuși. În toate lucrurile, m-ați copiat. Ați luat programul meu creștin, antisemit, antidemocratic, antiparlamentar. Constituția voastră nu este decât un reflex al ideilor mele. Regele însuși nu a instaurat dictatura decât pentru a mă împiedica pe mine s-o institui.

M-ați acuzat că iubesc Germania și că doresc o alianță cu ea. Este dreptul meu. Dacă ar fi trebuit să băgați la închisoare pe toți românii care gândesc ca mine, nu ați fi avut destule mănăstiri și închisori. Îmi reproșați telegrama către Hitler, dar d-nul Goga (8) a făcut mai mult decât atât: el a mers la Viena să-l felicite pe Führer în persoană, și cu toate astea nu l-ați privat de funerarii magnifice.

Privesc, caut în jurul meu. Nu văd decât buni români, ofițeri pe care îi respect. Dar dincolo de ei zăresc, invizibili, evreii din România și de aiurea care m-au adus aici, și despre care nu este vorba deloc, nicăieri, în niciun moment, în acest proces. Cu ce abilitate ei mă vor condamna în curând, fără a interveni ei înșiși, asupra unor chestiuni față de care par complet străini. Cad sub loviturile lor, ca și Octavian Goga. Dar e normal ca după căderea sa, Octavian Goga să moară liniștit în patul lui, iar eu să mor în închisoare, unde deja am contactat ftizie (9)…”

El nu a spus nimic din toate acestea. A tăcut…

Într-un articol din Populaire (10), un jurnalist s-a mirat de o condamnare atât de ușoară. ”De ce nu moartea?”, a întrebat el. Îmi permit să-l asigur. Zece ani de muncă subterană în minele de sare, pentru un ftizic, echivalează practic cu moartea…

1.Uciderea lui José Calvo Sotelo de către roșii în 13 iulie 1936 a fost ultima crimă nepedepsită comisă de marxiști în Spania unde ei vărsau sânge de mai mulți ani. El a hotărât armata, patrioții și naționaliștii să se apere și să pună capăt haosului. Roșiii au declanșat atunci războiul civil.

2.Asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand al Austriei, în 28 iunie 1914, a fost declanșatoarea Primului Război Mondial.

3.Prefect de poliție al Iașului, Constantin Manciu fusese desemnat de către evrei pentru a conduce represiunea contra studenților naționaliști. Un student a murit ca urmare a torturilor suportate la comisariatul de poliție iar eroul roman a răzbunat, în plin tribunal, moartea tânărului militant naționalist.

4.Vechi membru al Gărzii de Fier, a trădat și și-a vândut camarazii. A fost grav rănit de către Ion Moța.

5.G. Duca, prim ministru ”liberal”, a anulat în 1933 alegerile pentru a împiedica victoria adversarilor săi, mai ales a naționaliștilor, și a interzis Garda de Fier. Trădarea sa a fost pe bună dreptate pedepsită cu moartea în 29 decembrie 1933.

6.Trădător al Gărzii de Fier, a fost executat.

7.Miron Cristea (1868-1939), patriarh ortodox, inițiat în Franc-Masonerie, a fost numit regent al regatului în 1927 și a participat, în 1938, la lovitura de stat care a adus dictatura ce urma să lanseze un enorm val de represalii contra mișcării legionare. El a fost numit în 20 iulie 1938 prim ministru, post pe care l-a păstrat până la moartea sa survenită la Cannes, anul următor.

8.Octavian Goga (1881-1938) a fost numit de către Carol al II-lea prim ministru încă de la instaurarea dictaturii; el a condus represiunea împotriva lui Codreanu și a oamenilor acestuia până la moartea sa, în 7 mai 1938.

9.În timpul vieții sale, Codreanu a cunoscut de mai multe ori închisorile regimului în condiții teribile de frig, umiditate, malnutriție. Cu ocazia unei condamnări, el s-a îmbolnăvit grav, lovit de tuberculoză.

10.Fondat de nepotul lui Marx, Le populaire era organul SFIO, strămoșul Partidului Socialist. În epoca respectivă îl avea ca redactor șef pe evreul Oreste Rosenfeld și ca director politic pe evreul Léon Blum.

 

 

 

Traducere: Cristi Pantelimon

http://www.jeune-nation.com/culture/histoire/12380-lassassinat-de-codreanu-et-ses-suites-par-leon-daudet.html

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest