Arhiva semnelor de identitate: Modernităţi alternative

Modernitati Alternative

Departe de orice (pre)text formaliza(n)t, aparent întreţinut de o anume intersectare coincidentă, argumentul care susţine cele câteva note recenzale (recte, deschideri – în curs de apariţie – şi – în revistele Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale) ale volumului Modernităţi alternative (coord. Cristi Pantelimon, Bucureşti, 2013) aşezate în/pe platforma Estica, se poate justifica printr-o /dintr-o dublă evidenţă: avem în faţă un volum care nu îşi propune reabilitarea profilului intelectualului tragic(vezi sensul conferit în volum de Ion Goian) şi /sau completarea vreunui „ciot” (aluzie la cariera termenului via Wikipedia), ci se raportează la un anume tip de realitate revoluţionară, un dat al „problemelor” istorico-politice şi al „categoriilor” culturale; cu toată evidenţa resimţită dinspre absorbţia/ învingerea/dominarea culturalului de către politic, a strecurării/infiltrării în cultural a „intervenientului politic” (Politischen Eingreifer).

De aici şi modul în care volumul se autolivrează (cu suficiente argumente) drept cercetare etravată, în prelungireaunei perspective semi-transparentiza(n)te asupra culturii şi politicii româneşti interbelice (a filosofiei de proiect), propusă de Ion Goian, spre studiu aplicat şi interpretare prin Colecţia Idei Politice Româneşti, de fapt, o punere în valoare, recuperare sau actualizare a reperelor menţionate.

Chiar dacă, încă din titlul-conceptualiza(n)t, am fi putut conveni asupra aserţiunii că ne aflăm în imediata vecinătate a  unei abordări convenţional-centrate, volumul de faţă oferă o cu totul altă optică, stabilind că un construct precum modernitatea alternativă ne permite să recunoaştem că nu avem de-a face cu o gândire inspirată ideologic ci, mai degrabă, cu o filosofie generală a lumii moderne.

Afirmaţia este susţinută în principal prin/de implicarea „constructivă” în (re)vederea a ceea ce se acceptă, de regulă, prin proiect cultural interbelic, prin abilităţile autorilor de repunere în funcţie („în atac”) a „sintezei generale”, neeludând precedentul unor atari constructe teoretice, consacrate fie în/din exegezele româneşti, fie prin raportarea la decretarea filosofico-politică a modernităţii, ca proiect neîncheiat, contracurent / contradiscurs imanent (în cheie habermasiană) modernităţii înseşi; sau mod lyotard-ian de reluare al articulărilor venite în/ din continuarea proiectului modernităţii epuizate; sau, de ce nu, al modernităţii, ca produs wallerstein-ian al salturilor (culturale s.n, recte a strategiei de modernizare prin cultură), în momentele tensiona(n)te ale saeculum-ului.

Originalitatea cărţii în discuţie constă în depozitarea şi interpretarea „energetismului” românesc interbelic – abordare care poate lăsa impresia unui „turbion istoric” [cu toată reconsiderarea opiniei lui Claudio Mutti potrivit căruia, „categoria de revoluţie conservatoare poate fi extinsă şi la România şi la Mişcarea Legionară în mod particular”], ilustrând afirmaţia că fiecare naţiune are propria sa revoluţie, dar şi propriul său război dialectic cu modernitatea (C. Pantelimon, p. 8).

Cercetarea modernităţii alternative româneşti, în conexiune cu pivoţii culturali interbelici (vezi poza de grup – Nae Ionescu, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu şi Mihail Manoilescu) vizează, de fapt, criteriul apartenenţei la un anume „program” al valorilor moderniste, cu efect în consolidarea unui „model revoluţionar” de intersecţie, travaliu aproapehermeneutic, axat pe (re)aducerea în discuţie a temelor predilect moderne ale perioadei.

Cu menţiunea că, pentru investigarea modernităţii alternative, volumul mizează pe dublul racord – speculativ – operativ, argument care ţine de urmărirea – pe/în text(e) şi context(e)- a ceea ce autorii consideră alternative, adică cofraje/ „abateri”/ intersectări sau diferenţe specifice.

Comentezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Share On Facebook
Share On Twitter
Share On Google Plus
Share On Pinterest